alecsandra's

1. Hire for attitude, train for skills. - Herb Kelleher
2. "Men are wise in proportion, not to their experience, but to their capacity for experience." - James Boswell
3. “The key for us, number one, has always been hiring very smart people.” - Bill Gates
4. “I hire people brighter than me and then I get out of their way” -Lee Iacocca
5. "If you pick the right people and give them the opportunity to spread their wings—and put compensation as a carrier behind it—you almost don't have to manage them." — Jack Welch
6. "When hiring key employees, there are only two qualities to look for: judgement and taste. Almost everything else can be bought by the yard." — John W. Gardner
7. "I believe the real difference between success and failure in a corporation can be very often traced to the question of how well the organization brings out the great energies and talents of its people." — Thomas J. Watson, Jr.
8. “We hire a man, not his history”. – Henry Ford
9. "Don't tell me how hard you work. Tell me how much you get done." - James Ling
10. “This employee should go far - and the sooner he starts, the better” - Unknown

Săptămâna trecută, cu prilejul unei călătorii cu trenul, m-am aprovizionat cu diverse materiale de citit, printre care și numărul din martie al revistei Cariere. În Editorial, redactorul șef anunța intenția splendidă a acestui număr de a se alătura campaniilor care făceau din luna martie o lună eco: campanii de protecție a pădurilor, a apei, etc. Așa că, pe lângă faptul că revista era tipărită pe hârtie reciclată - ceea ce mi s-a părut lăudabil, dar și ceva ce ar fi trebuit să fie normal, majoritatea paginilor erau dedicate unor teme de interes pentru cei cu o oarecare orientare înspre ecologie. S-au prezentat proiectele și campaniile a 4 persoane, povești despre ONG-uri mici care răsturnau buturugi mari, despre oameni care au salvat clădiri, spații verzi, care au inițiat proiecte de bike-sharing, șamd. Exemplele acestor persoane mi-au umplut inima de admirație și m-au făcut să îmi dau seama că jobul meu ideal e o funcție de conducere în astfel de ONG-uri. Dar vraja s-a spulberat degrabă: trecând de paginile cu idei pentru un an 2050 cât mai eco, găsesc ditamai pagina cu Roșia Montană. Și nu, nu cu informații despre campania Salvați Roșia Montană, ci ridicând în slăvi  proiectul de exploatare,care va crea 3.600 de locuri de muncă și va fi un adevărat motor al dezvoltării. Am rămas șocată. O fi fost o farsă pentru 1 aprilie? Oare ce o fi făcut redacția de la Cariere când cineva s-a decis să includă pagina de promovare a proiectului în numărul eco al revistei? Oare ce au gândit cei care se ocupă de promovarea proiectului? Mi-e tare greu să cred că cineva n-a sesizat contrastul acesta catastrofal. Hotărât lucru, e cea mai mare tâmpenie pe care am văzut-o într-o revistă de la care poți pretinde profesionalism.

Cam de o saptamana incoace traiesc intr-o stare de continua mirare si de incantare. Motivul?

Sa povestesc. Acum vreo o saptamana ma apucase pofta de citit si ma gandeam cat de mult mi-ar placea sa am multe carti noi si ca ar trebui sa fie mai multe concursuri ce ofera carti drept premiu. Intamplarea face ca exact atunci am dat peste o multime de concursuri. Pana acum am deja 4 carti castigate si e un sentiment minunat! Pe langa asta, mai astept rezultatele de la inca doua concursuri :)

Azi ma gandeam ca am nevoie sa fac practica pe undeva, si ca mi-as dori foarte mult sa fac un internship la o companie. Mergeam pe strada si a trecut o masina pe langa mine, cu un nume de firma si un slogan care - culmea! - chiar mi-a atras atentia si mi s-a parut unul puternic si bine gandit. Eram curioasa sa vad cu ce se ocupa compania respectiva si descopar - culmea! - ca activitatea principala a lor e consultanta de resurse umane, si ca organizau si internship-uri, ocupandu-se si cu asta din timp in timp. Asa ca le-am trimis mesaj si m-am anuntat dornica de colaborare :)

Incerc sa ajung undeva prin exemplele astea. Ultimele zile au stat sub semnul dorintelor implinite. Si atunci ma gandeam la toate mesajele pozitive care spun ca e suficient sa iti doresti ceva foarte tare pentru ca acel lucru sa se intample. Apoi, fireste, m-am gandit la cei care sunt sceptici in legatura cu asta si la toate obiectiile lor, obiectii care pot fi foarte fondate. Mi-am dat seama ca acesta nu e un subiect pentru rigoare stiintifica, pentru dovezi si pentru explicatii. Nu cred ca e ceva care trebuie argumentat, pentru ca nu cred ca tine de stiinta, ci de convingere  (fiind studenta in psihologie am invatat sa cresc cu scepticismul si explicatiile stiintifice in spate). Nu trebuie sa intelegi cum faptul de a-ti dori foarte tare un lucru te face sa il obtii. Nu cred ca trebuie sa-ti bati capul sa explici procesul. E foarte posibil sa fie ceva teribil de logic si de nespectaculos in acest circuit care leaga dorintele de realitate. E foarte posibil sa fie o coincidenta faptul ca exact cand am vrut eu concursuri cu premii in carti sa se fi organizat mai multe. La fel cum e un fapt banal ca a trecut masina respectiva pe langa mine. Totusi, as fi putut trece pe langa ea fara sa o observ, nu? Si atunci, nu mi-as mai fi pus intrebari, n-as mai fi scris postul acesta, etc.

Important este ca eu aleg sa nu cred in coincidente, ci sa cred ca atunci cand imi doresc ceva, mi se ofera ocazii de indeplinire a dorintei. Eu aleg sa cred ca cineva ma iubeste si abia asteapta sa ma ajute sa cresc! Nu conteaza cine, cum, nu conteaza ca multi imi spun ca e un cliseu sau ca sunt naiva sa cred asta. Poate ca sunt, si cred ca e minunat sa fii naiv uneori! E vorba de filosofia personala, de lentila prin care privesti. Si, credeti-ma, perspectiva e totul :)

Început cartea de 391 de pagini cu o curiozitate care nu-mi dădea pace. Auzisem multe despre Yalom, și ca psihoterapeut, dar și ca scriitor, ba chiar citisem Plânsul lui Nietzsche cu mult înainte să fi înțeles bine cine era Yalom. Am devorat-o în 4,5 zile doar pentru că nu am avut timp să citesc fără oprire, ceea ce probabil aș fi făcut cu dragă inimă. Începutul poate părea lent și cu prea multe fire de acțiune, partea grozavă este că în final totul capătă sens și povestile se întrepătrund într-un fel surprinzator. E o metamorfoză continuă, e o scriitură lucrată în detaliu dar concepută după o strategie de ansamblu. ”Niciodată să nu spui niciodată”, ar putea fi subtitlul ei. O carte despre bravadă, bani și putere - cum altfel? -, atracție și erotism - din nou, cum altfel? :) - despre greșeală și, mai ales, despre cât de ușor este să cazi în propria ta capcană. Merită citită? Cu siguranță, da.

(download)

Click here to download:

minciuni-pe-canapea-irvin-d-yalom-vtEhGqkgxuIGnFpBtnru.zip (687 KB)

Ma aflu aproape de sfarsitul celor 3 ani de facultate - Psihologie, pentru cei care nu stiu. Desi cand am inceput facultatea stiam exact cum vor decurge urmatorii 20 de ani din viata mea, inclusiv la ce master o sa ma inscriu, treptat optiunile s-au diversificat si s-au extins pana intr-acolo incat nu sunt convinsa ca vreau sa ma mai inscriu la un master, oricare ar fi acela. Probabil - intr-o interpretare fericita - este vorba despre clasicul "cu cat afli mai multe, cu atat constientizezi cat de putin stii/cu atat iti este mai greu sa te decizi."

Totusi, nu cred ca e vorba doar despre asta. Acum vreo doua, trei luni am facut un exercitiu mental: m-am gandit la ce mi-ar placea mie sa fac, daca as ignora toate asteptarile celorlalti de la mine: ale profesorilor care si-au facut sperante cu tine, ale parintilor care-ti vor binele si care vor sa ai si un titlu onorabil, ale celor care te stiu student responsabil si studios si serios si toate celelalte imagini supradimensionate. Revenind, in urma acestei escapade mintale, mi-am dat seama ca nici in ruptul capului n-as mai vrea sa fac un master.

De ce mi-as dori sa ma inscriu la un program de 2 ani de studii, in care ai 3,4 obiecte de studii pe semestru, cu un orar atat de lichefiat incat imi este greu sa cred ca ai putea invata ceva coerent si consistent? Carevasazica, termini si masterul si inca n-ai capatat senzatia ca tu stii ceva, ca ai o feliuta din placinta mare a cunoasterii pe care o stapanesti cat de cat. Admit, admit - niciodata n-o sa termini de invatat, insa, totusi, cati ani poti pluti in relativitatea asta si in lipsa satisfactiei de a avea un rezultat?

De ce mi-as dori sa o iau de la capat cu introduceri ale introducerii in diverse discipline, de ce ar trebui, din nou, sa invat definitii? (Oricum, chestiunea asta cu definitiile n-am inteles-o niciodata, nu-mi dau seama - zau - cu ce esti mai INTELIGENT daca stii o definitie. ) Cum spunea o profesoara, " abia asteptam sa termin facultatea ca sa simt ca incep sa invat ceva". Ken Robinson spunea ca singurul scop al facultatii este sa pregateasca viitori academicieni/profesori. Trebuie sa fiu de acord cu asta. Am intalnit, in cei trei ani, si profesori extraordinari, care-si storceau mintile cu idei prin care sa faca studentul sa se deplaseze la cursuri, sa invete ceva  si sa INTELEAGA, si sa aplice ceea ce stie. Am intalnit insa si rutina, si propria frustrare a unor profesori care se simteau, la randul lor, captivi intr-un sistem de invatamant greoi, cu pretentii false, rupt de realitate. Le doresc forta de a-si gasi fericirea si propriul drum.

Pana acum n-am intalnit o persoana care sa fi terminat un master si sa-mi spuna ca e multumita, macar putin. Sau ca a invatat ceva nou sau ca si-a clarificat optiunile profesionale. Pe de alta parte, ma intalnesc tot mai des cu persoane si povesti ale unor persoane care au renuntat la master si/sau studii de licenta si au reusit sa aiba nu doar un loc de munca, ci sa aiba o cariera.

Mi se spune des ca master-ul e un must-have, pentru ca poate fi un criteriu de eliminare la angajare sau in alte contexte. Pe de alta parte, mi s-ar parea interesant sa vedem cu ce anume ramane un absolvent de master dupa ce isi finalizeaza studiile, mai ales ca acum absolut toata lumea are masterat, are, carevasazica, dovada, diploma - dar nimic in afara de asta (fireste, cu cateva foarte rare exceptii). Oare recruiterii, angajatorii sunt chiar intr-atat de naivi incat sa creada ca diploma respectiva valoreaza ceva? Sa se ia in considerare media de la absolvire? Pai unii s-ar putea sa aiba 9.90 si ceva pentru ca au avut hands-free-uri performante si subtile. Sau altul poate sa fie o biblioteca de informatii, informatii pe care sa nu aiba habar cum sa le foloseasca.

Voi ce o sa faceti? Cati dintre voi merg la master? Daca da, la ce master si de ce? Daca nu, de ce? Ce asteptari aveti? Cat conteaza masterul? Contraziceti-ma sau schimbati-mi perspectiva cu ideile voastre.

A generous man, who had lost all his wealth and had almost nothing

left in the world, lived in a small shack beside a crossroads in the

country. Beside the house, there was a tree, which was almost dead

and had borne no fruit for years.

The poor man had a dream one night. In the dream, he saw a

strange figure wearing green and himself all tinged with green, who

pointed at the poor man and said in a solemn voice that the poor

man’s fortune lay in the king’s city, upon the king’s bridge. Three

times the dream recurred and at last the man decided that he would

act on it.

With some difficulty, he travelled to the big city and found the

bridge. There he walked up and down all day long, but no fortune

came his way. Worse, the king’s guards noticed him, thought his behaviour

suspicious and arrested him for vagrancy. He was interrogated

by their captain, who laughed when he heard his story of the

dream. ‘You’re a fool!’ he sneered. ‘And worse than a fool. Go back

where you came from and never let me see you here again, otherwise

I’ll have you locked away! Take this advice with you: dreams are all

nonsense. I myself have had a dream many a time, an idiot’s dream

in which I walk along a country road and come to a mean little house

by a crossroads, with a dead tree beside it. I go to this place and I dig

under the tree and right there, under its roots, I find a treasure. Now

do you think I’m going to leave a good job here in the city to go on

some wild goose chase looking for a place which probably doesn’t even

exist? Not me!’

Well, the poor man did what the captain of the guard said and

went home the very next day. When at last he arrived, he dug under

the tree beside his house and found there a large chest filled with gold

coins, enough to keep him in happiness and generosity for the rest of 

his days. When the chest was removed, the fruit tree blossomed and

that year it bore a lot of fruit.

Rob Parkinson - Transforming Tales

Source: Harvard Business Review

http://hbr.org/2010/12/the-hidden-advantages-of-quiet-bosses/ar/1

Through time, the dihotomy introverted-extroverted has been considered in evaluative terms. Most of the societies and cultures - the western ones - reinforce the idea that being an extroverted is somehow a positive trait, while being an introverted is perceived as something negative, as a deficiency. And a very fertile soil for this stereotype has and continues to be the business area, includind HR. The idea that being a successful manager = being extroverted, outspoken and highly sociable has been peremptory: people continued to believe in it and perpetuate it, without having  any strong evidence to consider the introverted as being rather incapable of performance in this field.

In a series of studies conducted by Adam M. Grant, Francesca Gino and David A. Hoffman, this stereotype has been quite shattered. Results have shown that the introspective leaders are not as efficient, but actually more efficient than extroverted leaders in tasks performed by proactive employees. Proactive employees are those employees which are creative and tend to involve themselves in the management. Extroverted leaders are somewhat threatened by these kind of people, given the fact that they are used to be in control of the decisions. Introverted leaders, for an exchange, tend to be more open to listen to the ideas of the employees, offer a wider area of decision for them and are more supportive.

Of course, this results should not be interpreted as a way of discrediting the extroverted leaders. It merely offers supporting data for the idea that, when we speak about efficiency and extroversion-introversion, we should accept as a modelator variable the nature of the employee group (whether it is a proactive group or not).

As a psychology student and - hopefully - future HR manager, I am extremely enthusiastic about the involvement of psychology research and findings in the area of the HR management. I do, in fact, believe that an HR manager cannot rise up to the standards of professional excellence without the use of psychology.

I'd render here the entire article from The Times, but that would be rather unpleasant and tiring for my 0 readers :))

Thus:

http://www.timesonline.co.uk/tol/life_and_style/health/features/article782065.ece

e.g.:

You know you ran across an important question when you would regret both asking and not asking it.

BOOK III. PRINCIPLES OF GOVERNMENT

1. The most desirable condition of the human species is a state of society.
2. The injustice and violence of men in a state of society produced the demand for government.
3. Government, as it was forced upon mankind by their vices, so  has it commonly been the creature of their ignorance and mistake.
4. Government was intended to suppress injustice, but it offers new occasions and temptations for the commission of it.
5. By concentrating the force of the community, it gives occasion to  wild projects of calamity, to oppression, despotism, war and conquest.
6. By perpetuating and aggravating the inequality of property, it fosters many injurious passions, and excites men to the practice of robbery and fraud.
7. Government was intended to suppress injustice, but its effect has been to embody and perpetuate it.

ENQUIRY CONCERNING POLITICAL JUSTICE - William Godwin